Tu cum te prezinți în Social Media? | Tips’n tricks
Publicat pe 11 Aprilie 2018

Raluca Dinu
Raluca
|
Marketing Executive la cv30
fav

Tu cum te prezinți în Social Media? | Tips'n tricks

 

Suntem contemporani cu tehnologia care ne permite un acces instant la informație. Știai că prin platformele de Social Media îți poți crea un brand personal de efect dacă te asiguri că acesta atrage atenția? Trebuie să îți scoți însă în evidență lucrurile care te pun în avantaj fără să-ți depășești capacitățile privind skill-urile pe care le posezi.

Acest aspect este relevant în special în situația în care cauți un job. Este bine de știut că ambele părți – angajatorul și angajatul – folosesc rețelele de socializare pentru a găsi posibili angajați, respectiv angajatori.

Este important să ai o reputație online creată înainte de momentul în care te decizi că vrei să-ți găsești un job. Va trebui să fii conștient de informațiile care sunt făcute publice pe Social Media, pentru că există recruiteri care îți urmăresc profilul de Facebook/Linkedin sau există prieteni care vor să te recomande intern în compania unde lucrează, iar în cazul în care ești pus în situația de a explica un video postat în urmă cu 3 luni în care alergai gol pe o plajă în Vamă Veche să știi să acționezi că atare. 😊

 



Fii activ, în acest fel recruiterii vor avea o viziune mult mai clară a potențialului și background-ului tău chiar dinainte să vă cunoașteți. Social Media are beneficiul major că facilitează înțelegerea potențialilor angajați – ce pasiuni au, like-dislikes și care sunt implicațiile pe care le au acestea cu privire la integrarea ta în cultura companiei interesate de ține. Imaginează-ți cum ar fi ca recruiter-ul interesat de abilitățile tale și de potențialul tău în companie să te urmărească la partidele tale de tenis, la ieșirile cu prietenii în oraș sau la debate-urile politice în vremuri de criză 😊. Dificil, nu?

Alătură-te comunităților online, participă în discuțiile pe forumuri, solicită și oferă feedback cu privire la discuțiile de interes pentru tine. Toate aceste lucruri vor crea un avantaj pentru tine pe termen lung.

Hint: O prezentare cât mai vizuală (poze și video) va atrage întotdeauna spre deosebire de prezentările text. Faptul că îți crești popularitatea printr-un vlog, blog sau orice fel de expunere este un plus.

Există constant tendința de a denatura adevărul spre avantajul tău. De cele mai multe ori este dificil să îți exprimi autenticitatea din cauza societății sau a ceea ce vor crede ceilalți despre tine (prieteni, familie) – fapt pentru care cei mai mulți dintre tineri eșuează în a-și descoperi pasiunile și ce anume îi motivează. Este important ca mai întâi să te asculți pe tine însuți.

 



Știai că poți să folosești până și Instagram-ul în avantajul tău? Poți dobândi o grămadă de cunoștințe privitoare la cultura companiei care te interesează dar urmărind contul acesteia (în cazul în care au și sunt activi online – dacă nu au, le poți sugera tu să fie mai activi online – vor aprecia)

Socia Media îți permite să accesezi cel puțin 4 lucruri importante:

       *Să descoperi idei și trenduri noi
       *Să te conectezi cu oameni – companii de interes pentru ține
       *Să atragi atenția asupra muncii tale
       *Să-ți creezi și dezvolți un brand


Ce este important de știut este faptul că înainte de orice interacțiune cu o companie interesată de skill-urile tale, fie că este un interviu sau doar o simplă întâlnire pentru a vă cunoaște, aceasta întotdeauna va fi precedată de un research consistent din partea recruiter-ului. Pe partea profesională – Linkedin, iar pe partea personală - Facebook & Instagram.

De aceea trebuie să ai grijă ce postezi pe rețele sociale, să-ți creezi o imagine bună și să te prezinți ca fiind o persoană sociabilă și deschisă la noi provocări.

Tu cum te prezinți în Social Media? :) 

 

 

 




Scrie si tu un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu.

Lasă un răspuns