Nu vă opriți din a crea ceva cu adevărat măreț doar pentru că pare de neatins. Cu încredere și ambiție, orice culme poate fi cucerită.
"La Mondly mă întâlnesc zi de zi cu cei mai buni prieteni pentru a revoluționa viitorul. Sunt mândru de ceea ce reușesc să realizez! "
"La Mondly, am învățat și m-am dezvoltat extrem de mult. Primele oportunități de dezvoltare au apărut imediat, iar colegii mi-au devenit prieteni din prima zi. "
"Mondly este pentru oricine o șansă excelentă de atingere a adevăratului potențial. În plus, echipa este formată numai din oameni tineri, inteligenți și pasionați. "
Alături de noi îți vei lărgi orizonturile lucrând la standarde înalte cu cele mai noi tehnologii. Din 2016 și până astăzi, am avut trei premiere mondiale cu Mondly - toate posibile datorită unei echipe dedicate. Ne-am inspirat din reușitele giganților tehnologici, am colaborat cu ei, am învățat unii de la ceilalți, iar astăzi facem performanță. Dacă și tu visezi să schimbi lumea, Mondly este locul în care îți poți atinge adevăratul potențial.
Lansată în 2014 de o echipă de șase supereroi, Mondly a urcat imediat în topul celor mai apreciate aplicații în Educație în majoritatea țărilor europene, America Latină și Asia. În 2017, Mondly a fost desemnată „Aplicația Anului” de către Facebook, iar pe Google Play și App Store, 1,000,000 de utilizatori o evaluează cu 4.7 stele din 5.
Pentru că ne place să inovăm, fiecare zi la biroul de sub Tâmpa este diferită. Asemenea programului încărcat al unor supereroi, to do list-ul nostru este plin de aventuri: colaborăm cu giganți tehnologici precum Google și Apple, schimbăm viitorul tehnologiei și suntem mereu cu un pas mai aproape de a deveni numărul 1 în language learning.
Vrei să te alături echipei?
DA, ARATA-MI JOBURILE DISPONIBILE