10 lucruri pentru o săptămână de succes
Publicat pe 12 Octombrie 2015

Radu Daniel
Radu
|
la cv30
fav

10 lucruri pentru o săptămână de succes

Pentru că este luni, ce subiect ar fi mai potrivit decât o serie de sfaturi scurte și la obiect despre cum să ai o săptămână de succes? :) Doar știm cu toții promisiunile gen „de luni mă apuc de învățat” sau ”de luni nu mai mănânc dulciuri”, așa că te invit să citești câteva idei care te vor ajuta ca duminică să fi avut săptămâna pe care ți-o dorești.

 

 

  1. Nu gândi în termeni de succes :) O realizare este ceva personal, succesul în schimb este o chestiune de circumstanțe (definit mai mult social).
  1. Fă-ți un playlist beton, cu muzică energică, veselă. Eu, de exemplu, mi-l schimb săptămânal, pentru că oricât ar fi muzica de mișto, monotonia strică.
  1. Pune-ți săptămâna în perspectivă: ce vrei să încerci nou? Cu ce îți împingi un pic limitele? Poate un sport nou? Un fel de mâncare? O piesă de teatru?
  1. Cum te îmbraci?

Da, da, cum te îmbraci în fiecare zi din săptămână? E mai ușor să ai un program de îmbrăcat făcut de duminică seara, îl scrii sau îl printezi și îl pui pe ușa de la dressing / șifonier / debara. Pentru băieți e mai facil, un tricou, eventual un pulover și o jachetă, dacă e frig afară. Pe de altă parte, la fete e mai dificilă ecuația și câteodată dă cu virgulă :D

  1. Dă-i un nume

Zilele parcă vin mai repede în minte, dacă ai ceva asociat cu fiecare: vineri - party, sâmbătă - party, duminică - somn, luni - yeak, and so no. Și de cele mai multe de-abia așteptăm să vină weekend-ul, dar nimeni nu zice <mamă, în weekend-ul 42 o să fie tare în club> sau <în weekend-ul 45 o să fie super plecarea la munte>. Așa că o metodă foarte bună de a ști ce e cu săptămâna care vine, ce vrei de la ea, și de ce va trece, este să îi dai un nume, care să fie relaționat de ce vrei tu să obții de la acea săptămână.

  1. Folosește măcar 20% din timpul pe care îl petreci treaz pentru lucruri care te motivează, care te fac să simți că trăiești, că îți curge sângele prin vene. A nu se confunda cu statul în pat până la miezul zilei; trândăveala, deși plăcută, nu prea îți lasă multe amintiri, subiecte de conversație sau sentimentul că săptămâna a avut sens.
  1. Dacă te-ai hotărât care este numele săptămânii, înconjoară-te de prieteni, colegi, persoane care știi că te vor ajuta să intri în acea atmosferă, ceilalți - exit! Pentru o săptămână nu e bai, următoarea vezi tu ce vrei și pe cine.
  1. Ia un pix și o foaie și scrie cum crezi că se va desfășura săptămâna ta. După ce îi pui numele, încearcă să încropești un program pe zile:
  • cu ce te îmbraci;
  • cu cine te vezi;
  • ce muzică asculți;
  • care sunt acele activități care îți fac sângele să circule;
  • ce îți dorești să simți sau să îți amintești duminică seara când te bagi în pat.

Duminică ia foaia pe care ai scris, minunează-te de ceea ce citești și trage o linie la mijloc. În partea de sus scrie lucrurile care ți-au plăcut și de ce, iar în partea de jos scrie lucrurile care nu ți-au plăcut și de ce. Acum vezi că nu a trecut degeaba, măcar știi ce ai de făcut ca următoarea săptămână să aibă un nume mai sexy și să fie mai mult așa cum vrei tu.

  1. Măcar o dată pe săptămână, împarte puțină bucurie celor din jur: fie că e vorba de o colegă pe care o ajuți să iasă cu mașina din parcare, sau <Săru-mâna, mamă, pentru masă, a fost delicioasă!> ori că ai donat geaca aia pe care n-ai mai purtat-o de doi ani. Aceste gesturi, oricât de mici, duc la starea ta de bine.
  1. Felicitări :) Faptul că ai citit până aici este deja o realizare, înseamnă că îți pasă de viitorul tău și vrei mai mult de la tine, de la ziua de mâine sau săptămâna ce urmează.

 

Ca să fie mai distractiv, hai să numim săptămâna împreună.  

A mea este ”Super blog” :)

A ta cum se numește?




Scrie si tu un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu.

Lasă un răspuns