Descoperă cultura din cadrul companiilor Vezi companii

Cultura unei companii: cum iti influenteaza cariera
Publicat pe 09 August 2016

Lavinia Vladu
Lavinia
|
Founder la cv30
fav

Cultura unei companii: cum iti influenteaza cariera

 

IMG_6002

 

 

Cultura unei companii este ceea ce te atrage prima data sa lucrezi intr-o firma, in detrimentul alteia. Atmosfera din birouri, colegii pe care ii vezi zi de zi, oamenii din management carora le raportezi, toate acestea fac parte din cultura companiei si iti influenteaza decizia de a aplica la job, initial, si de a ramane in companie, ulterior. 

Pentru ca in cazul meu cultura companiei a facut o mare diferenta in ceea ce avea sa devina o cariera in antreprenoriat, am scris despre experientele mele, dar si despre lucrurile pe care le-am invatat.

 

 

Absolvent de ASE - incotro?

 

In urma cu cativa ani, urma sa fiu o tanara absolventa, cu diploma de economist, dupa trei ani de cursuri la Facultatea de Relatii Economice Internationale, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

Dupa ce am terminat liceul la profilul Filologie, in provincie, am venit la ASE, in Bucuresti, mai mult din dorinta extraordinara de self improvement si dezvoltare, cu toate ca tot ce auzeam in jurul meu erau numai „Du-te la Bucuresti ca acolo sunt joburi multe si salarii mari!” sau „Daca te duci la ASE, ai asigurat un loc de munca.” La cei 18 ani, eram fericita ca am intrat la ASE si mai apoi ca am luat bursa de merit, dat fiind background-ul meu mai degraba abstract, decat practic. Dar nu cred ca mi-am pus realist intrebarea Ce fac dupa ce termin facultatea?

Am avut o politica destul de stricta in familie: trebuia sa termin facultatea la buget, cu note mari si 10 in licenta si apoi puteam sa ma angajez unde voiam (totusi asta nu scuza faptul ca puteam sa-mi incep cariera mai devreme). Ma gandeam ca pot sa lucrez in diplomatie, asta prin primul an, pentru ca apoi m-am hotarat sa merg la modulul de Finante si Investitii, unde lucrurile sunt mai practice decat la modulul de Geopolitica (mi se parea un prea mare bla-bla pentru spiritul meu structurat). Asa ca am reconsiderat si m-am orientat catre domeniul bancar – mai ales ca deja imi sufla mama in ceafa: „Angajeaza-te intr-o banca! Este sigur, ai salariu bun si nu te da nimeni afara.” Amuzant este ca inca imi mai zice asta ?

 

 

Internship @ BRD

 

Asa ca primul pas a fost sa fac un internship de doua luni pe perioada verii la BRD, in Slatina. Noroc cu fetele din banca - m-au invatat zi de zi cate ceva nou pentru ca deja dupa primele doua saptamani ma plictisisem groaznic: era un proces sistematizat, care nu presupunea cine stie ce diferente si se repeta on and on and on. M-am plimbat prin front office, apoi back office, si dupa doua luni m-am hotarat definitiv si irevocabil ca nu e de mine: eu aveam nevoie de un mediu mai dinamic, in care sa simt ca imi pun amprenta in procesele de business, nu ca le iau ca atare.  

 

 

Curs RBS Bank @ ASE

 

Dupa ceva timp, am aflat de un curs de la facultate facut in parteneriat cu RBS Bank, in care, pe parcursul unui semestru, o data pe saptamana, venea la curs cate un angajat din cadrul bancii sa povesteasca parcursul lui in companie si ce face zi de zi. Am zis sa dau o sansa si bancilor din Bucuresti, insa am observat aceeasi structura care mie nu mi-a dat cu plus - voiam sa simt ca I get the chance to put a dent in the universe. Am facut cursul, am dat examen, am luat diploma si aici s-a incheiat „cariera” mea in domeniul bancar. 

Tin din nou sa mentionez ca nu aveam nici cel mai mic habar la ce job pot sa aspir cu facultatea pe care o terminasem – era o nebuloasa totala, asa ca m-am dus spre cel mai la indemana domeniu, despre care mai auzisem: marketing.

 

 

Marketing consultant @ Ambition

 

Dupa alte cateva experiente sumare pe care nu le incadrez neaparat in evolutia carierei mele, a venit momentul in care trebuia sa dau licenta si deci sa imi iau viata-n maini si sa ma angajez. Mi-am facut cv-ul ca orice candidat respectabil si am inceput sa aplic pe ici, pe colo, dar nu prea grav pentru ca ma concentram pe lucrarea de licenta si prezentarea ei. Am fost la vreo doua interviuri cu niste doamne hr-iste usor rigide si care urmareau acelasi template pentru intrebarile din cadrul interviului. Candidam pentru un job in cadrul multinationalelor.

 

Asa mi-am inceput cariera intr-un domeniu pe care nu il cunosteam, intr-o companie despre care nu aveam habar, dar care intr-un final m-a ajutat sa fiu antreprenorul de astazi.

 

Acum, dupa cativa ani de experiente si dupa ce am cunoscut cateva sute de oameni din multinationale, cred ca pur si simplu vibe-ul din companiile de acest tip nu m-a atras. Si spun asta pentru ca primul job serios a fost la o companie romaneasca, Ambition,  unde habar nu aveam ce urma sa fac, am aplicat degeaba, pe romaneste, pentru ca nu auzisem in viata mea de ea, nu stiam cu ce se ocupa, aveau un site groaznic de dificil din care nu am inteles nimic si m-am dus la interviu cu mintea deschisa si pregatita de intrebarile din template. Intamplarea a facut sa am un prim interviu foarte dragut, in care am vorbit despre mine, despre ce imi place sa fac si ce asteptari am. Chiar daca din punct de vedere salarial era sub celelalte oferte si sub ce voiam, am acceptat pentru ca mi-a placut foarte mult mediul de lucru, sediul, caterinca baietilor din birouri si mai ales faptul ca aveam colegi cam de aceeasi varsta cu mine.

Mi-a luat cam o luna sa inteleg modelul de business, ce trebuia sa fac si ce trebuia sa livrez. M-am dezvoltat ca Fat – Frumos, intr-un an cat altii in zece, pentru ca pur si simplu am avut acces la informatii, oameni si mai ales pentru ca nu am simtit ca am sef, ca trebuie sa dau raportul, ci eram toti o echipa si invatam unul de la celalalt.

Asa mi-am inceput cariera intr-un domeniu pe care nu il cunosteam, intr-o companie despre care nu aveam habar, dar care intr-un final m-a ajutat sa fiu antreprenorul de astazi.

 

Toata perioada aceea am crezut ca mai am timp, ca sigur o sa gasesc ceva misto, ca nu conteaza mediul de lucru – ma descurc  oriunde.

 

 

Trecand prin atatea experiente, cel mai relevant de mentionat mi se pare superficialitatea din facultate cu care am tratat cariera, primul job, prima companie in care lucrez. Toata perioada aceea am crezut ca mai am timp, ca sigur o sa gasesc ceva misto, ca nu conteaza mediul de lucru – ma descurc  oriunde. Pentru ca mi-as fi dorit sa imi explice cineva mura-n gura de ce sunt relevante, am decis sa scriu despre cele mai importante trei aspecte pe care sa le iei in considerare cand te gandesti la cariera ta.

 

Acorda-ti timp sa afli ce iti doresti

 

Timpul este o resursa limitata, neregenerabila, pe care iti sugerez sa o tratezi cu seriozitate pentru ca ajuns intr-o companie sau lucrand intr-un domeniu, odata cu trecerea anilor, devine din ce in ce mai dificil sa schimbi, sa te regrupezi. Doamne fereste daca te-ai lipit de vreun credit (sau el de tine).

Pentru cariera, dezvoltare, aloca-ti timp: timp de gandire, timp de introspectie, timp de research. Stiu ca serialele si sucurile cu prietenii au de suferit, dar decat sa ai cearcane pana la gura la 26 de ani, mai bine petreci cateva ore, zile, saptamani sa iti dai seama ce iti doresti. Nu este nimic teoretic, abstract sau exagerat: ia o foaie de hartie, scrie ce vrei sa faci, ce iti place si cauta joburile si companiile care ti se potrivesc.

 

Primul job serios iti modeleaza gandirea

 

Primul job este ca prima relatie: inveti ce si cum trebuie sa faci. Daca ii placea sa primeasca mesaje in fiecare dimineata cu Sa ai o zi minunata, viata mea! si in fiecare seara cu Somn usor, dragostea mea, sa ma visezi!, este foarte probabil ca si in urmatoarele relatii sa pornesti cu acelasi obicei. Iar in job nu e cu nimic diferit: daca aveai un sef care iti permitea sa il toci marunt cu tot felul de intrebari, este posibil ca la urmatorul job sa continui sa pui intrebari si sa ti se taie macaroana. Indicat este sa vorbesti cu oameni care lucreaza pe pozitii similare in compania unde vrei sa te angajezi, sa afli de la sursa cum este mediul de lucru, cat de des ai voie sa iesi la tigara, cat de autoritari / lacsi sunt sefii.

 

Mediul de lucru iti da / ia productivitatea

 

Un job presupune ca tu te pricepi la ceea ce faci si devii productiv pentru companie, mai devreme sau mai tarziu. Pentru productivitate primesti un salariu, un bonus, o marire. Dar ce te faci daca tu esti o persoana careia ii place sa stea la povesti si sa istoriseasca despre ce a facut weekend-ul trecut cu lux de amanunte unor colegi care... stau cu castile pe urechi si asculta Metallica? Sa iti suni prietenii nu are sens ca doar esti la birou si sa stai pe Facebook iar nu e o optiune, mai ales daca esti intr-o firma care il mai are si blocat pe computerele din birouri. Hai ca te abtii o saptamana, o luna, un an, dar parca nu mai esti tu. Si atunci ce faci? Cauti un alt job, mai aproape de tine si de ce te reprezinta.

Chiar daca exemplele par puerile, poti face analogii cu orice vrei tu sau ii poti intreba pe cei din anturaj cum e la ei, dar no bullshit, ci pe bune.

Internetul este o sursa buna de informare si poti gasi o multime de sfaturi utile, precum acest articol despre cum sa iti dai seama daca te potrivesti in cadrul companiei pe care o vizezi.

 

Informeaza-te temeinic despre cultura unei companii unde vrei sa te angajezi, despre atmosfera de lucru, incearca sa ii cunosti pe cei care iti vor fi colegi si manageri, pentru ca asa poti afla daca te potrivesti, daca este ceea ce iti doresti si daca este pasul corespunzator in cariera ta.

 

 
 
In lipsa unui acord scris din partea cv30, puteti prelua maxim 300 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil link-ul articolului http://www.cv30.co/cultura-unei-companii-cum-iti-influenteaza-cariera/



Vezi si:


fav
Cariera ta de succes: level 1 #5 sfaturi de la angajatori

CV-ul este primul pas crucial in viitoarea ta cariera, asa ca da-i importanta si evita...

Citeste mai mult
vezi detalii
cv30
Marketing & Advertising | Bucuresti
fav

Scrie si tu un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu.

Lasă un răspuns