De ce e bine să ai un job și să nu mai stai acasă pe banii părinților
Publicat pe 10 Iulie 2017

Revista CARIERE
Revista CARIERE
|
fav

De ce e bine să ai un job și să nu mai stai acasă pe banii părinților

Viața de studenție schimbă mult orizonturile unui om, unui adult în devenire. Dar, în ultima perioadă, lenevia a primat când a venit vorba de tineri și joburi. Se pare că generația din zilele noastre pare să se îndrepte mai mult spre statul cu părinții și pe banii lor.

 

De aici și certurile dintre generații. Așa că, mai bine devii independent din punct de vedere financiar și demonstrează-ți că nu ai nevoie să stai pe banii părinților!

 

Este adevărat că piața muncii și condițiile economice nu sunt chiar strălucitoare, dar acestea nu ar trebui să fie un motiv pentru retragerea la cuib. Nu doar în România se întâmplă asta.

 

În State Unite ale Americii studiile arată că 85% dintre absolvenții de facultate se mută înapoi cu părinții.

 

Sunt studenți care nu se rușinează nici la 30 de ani să stea pe spinarea părinților, însă există și studenți care vor să le ușureze munca imediat ce se poate, gândindu-se și la faptul că vor avea bani câștigați din propria muncă.

 

Sunt familii care fac eforturi enorme pentru a-și ține copiii în școli și să le ofere minimul de care au nevoie pentru a putea studia și pentru a avea un minim confort, departe de casă. Bineînțeles că sunt și copii care apreciază efortul părinților și încearcă să îi răsplătească încă de pe băncile facultății.

 

E vârsta potrivită pentru a face prostii financiare

 

Imediat ce te vezi pe salariul tău, ai tendința să faci o mie de prostii. Să-ți cumperi tot felul de haine inutile sau să faci rate la bancă. Nu toată lumea economisește din prima și contează mult vârsta la care faci anumite lucruri. Acestea îți pot schimba viața în bine sau în rău, depinde de gravitatea situațiilor în care ne punem. Este important să le faci pe toate la timpul lor ca să nu ai apoi regrete.

 

Experiența de muncă este de neînlocuit

 

Cu cât vă angajați mai devreme, cu atât obțineți mai multă experiență și, de ce nu, un salariu mai mare. Dacă în timpul facultății nu ai încercat să mergi la niciun job, la finalul studiilor e posibil să ai un mic șoc.

 

Pretențiile la angajare cresc pe măsură ce trece timpul și expertiza. Cine spune că este important să începi de jos ca să te poți ridica la un nivel maxim știe despre ce vorbește. Un manager de companie, de exemplu, ar trebui să știe cum se face munca și la recepție și într-o sală de ședințe.

 

Atunci se poate spune că este într-adevăr un manager bun. Și ce moment mai bun de a începe să capeți experiență decât din timpul facultății. Faci două lucruri de-odată: câștigi experiență și câștigi și niște bănuți care duc ușor spre libertatea ta financiară. Nu toți studenții sunt norocoși să își găsească din prima jobul dorit și să aibă un salariu decent.

 

 

Sursa foto: Pixabay

 

 

Despărțirea de părinți, o libertate necesară

 

Faptul că nu mai trebuie să dai socoteală părinților pentru orele la care ajungi acasă sau de ce mergi în nu știu ce loc este un lucru privit ca fiind bun pentru viitorii adulți. Dar la părinți se gândește cineva? Aici vine partea mai urâtă din viață prin care cu toții trecem la un moment dat.

 

Confortul tău reprezintă griji mai multe pentru părinți. O avea ce mânca? O fi sănătos? Oare are nevoie de ceva? Acestea sunt cele mai des întâlnite întrebări la care se gândesc părinții atunci când își trimit odraslele de acasă. Sunt bucuroși pentru tine dacă ai un job respectabil, întotdeauna vor vrea ceva mai bun pentru copilul lor dar dacă acesta este fericit și împlinit cu locul de muncă, susținerea va fi de 100%.

 

Cu toate că această despărțire este mai grea, pentru viitorul adult este foarte benefică. Cu cât pătrunzi mai devreme în câmpul muncii, cu atât ai mai mult timp să rezolvi situații din cele mai diverse și să te călești pentru momentele în care va trebui să iei decizii importante pentru tine.  Părinții trebuie să fie și ei pregătiți pentru viitorul adult din familie. Cum îți convingi părinții că ești gata să îți iei viața în piept și te poți întreține singur? Ei bine, trebuie să ținem cont de câteva aspecte. Arată că ești responsabil, învață bine la școală sau facultate, predă rapoartele și proiectele la timp fără să fie nevoie ca părinții să te împingă de la spate.

 

Finalizează-ți treburile, ajută la treburile de uz casnic, oferă-te voluntar, și, ca să nu uiți ce ai de făcut, organizează totul ca un plan, pe o foaie de hârtie pe care o poți agăța în camera proprie pentru a fi la îndemână. Supune-te regulilor. Odată ce părinții vor să impună niște reguli în casă, atunci trebuie să le respectați. Acestea fac parte din educația pe mai departe și părinții se vor simți mai ușurați și respectați.


Susține-ți punctul de vedere. Când ai dreptate cu ceva, ai face bine să aduci dovezi și să nu te lași călcat în picioare, indiferent de situație. Asta le va arăta părinților că nu au de ce să se teamă atunci când va trebui să iei decizii pentru tine. Toate astea fac parte din pregătirea viitorului adult. Părinții trebuie să fie siguri că al lor copil își poate purta singur de grijă.

 

E adevărat, dacă stai cu părinții nu ești nevoit să accepți orice job doar pentru a plăti facturile, nu trebuie să te stresezi că nu ai cu ce să îți cumperi mâncare sau cu ce să plătești întreținerea, însă situația asta doar amână un moment care va veni oricum, clipa când va trebui să te descurci singur.

 

 

 

Material dezvoltat de Revista CARIERE, mai multe articole aici: cariereonline.ro



Vezi si:


fav
5 tipuri de studenti publicitari: jobbing si life-style

  Dupa cum ne-a fost vorba si la citirea anterioara, studentii sunt diferiti prin pasiunile...

Citeste mai mult
fav
Studentii de azi, profesionistii de maine

 Studentii de astazi sunt consumatorii sau profesionistii de maine. Nu vor ramane studenti pe ...

Citeste mai mult
fav
Student? Iata ce sfaturi sa urmezi pentru a obtine un job, chiar daca nu ai experienta

Daca esti in cautarea primului tau loc de munca, probabil te-ai lovit de „problema experientei”. Dac...

Citeste mai mult

Scrie si tu un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu.

Lasă un răspuns