Nu rata nici anul acesta noua editie STUDENTS’ KIT!
Publicat pe 28 August 2018

Andreea
|
fav

Nu rata nici anul acesta noua editie STUDENTS’ KIT!

  Nu rata nici anul acesta noua ediție STUDENTS’ KIT!

 

Pe parcursul mai multor ediții, echipa cv30 a reușit să aducă laolaltă produse și  oportunități de angajare de dedicate studenților, din convingerea că orice început de drum trebuie sprijinit cu cele mai bune resurse. Ne-am întâlnit cu fiecare dintre voi în universități, iar experiențele trăite ne fac să mergem mai departe în fiecare an. La activ, suntem prezenți în peste 20 de universități la nivel național și oferim studenților multe tricks & tips pentru o studenție fericită.

Cu toții știm cât de complicat și stresant este startul anului universitar, mai ales după vacanțele cool de la mare. Tot ce ne rămâne de făcut este să reintrăm în ritm și să ne obișnuim cu noua atmosferă.

Anul acesta nu lăsăm garda jos, așa că venim din nou cu o soluție care să te scoată din impasul întoarcerii la old habits. Imediat după începerea anului universitar, îți venim în ajutor cu cele mai tari goodies, care vor fi distribuite gratuit, dar și cu oportunități de angajare, toate pe gustul tău.

Programul tău e super încarcat? Nicio problemă.

Gift bag-ul vine la pachet cu cel mai fresh workbook care să îți salveze ziua, iar organizarea activităților tale va fi de notă 10, mai ales că te poți folosi de plannerele cool pentru  Orar, Sesiune, Party Planner, Meal Planner, Planifică-ți vacanța, „Iar am pierdut șirul serialelor”, „Cum ar fi viața fără filme?

 

 

Sperăm că te-am făcut curios! Dacă da, te așteptăm să vezi mai multe cu ochii tăi. Între timp, nu uita să te înscrii la Students' Kit: https://www.cv30.co/studentskit2018/, să răsfoiești albumele cu fotografii de pe pagină noastră de Facebook și să dai un scroll pe cv30.co pentru cele mai cool idei care să te inspire. Dă un share event-ului și invită-ți prietenii pentru a vă bucura împreună de cel mai amazing gift bag.

Join us and be a part of Students’ Kit!




Vezi si:


fav
cv30 da startul unei noi editii Students’ Kit in universitatea ta!

cv30 dă startul unei noi ediții Students' Kit în universitatea ta!     Începutul anu...

Citeste mai mult
fav
Care-i treaba cu Students’ Kit

Care-i treaba cu Students' Kit Ești student și încă nu știi ce înseamnă SK? Probabil crezi că este ...

Citeste mai mult
fav
Students’ Kit vine la pachet cu multe oportunitati de cariera

Un singur click pentru un gift bag Students’ Kit!     Când te gândești la Students’ Ki...

Citeste mai mult

Scrie si tu un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu.

Lasă un răspuns